Există două variante fundamentale de înțelegere a Creștinismului. În prima variantă, se consideră că Isus (Iisus) a murit pe cruce pentru noi și astfel, datorită meritelor Lui, fiecare din noi poate să dobândească mântuirea, doar prin acceptarea jertfei Lui, fără ca el sau ea să urmeze, în mod personal, calea crucii, asemănător cu ceea ce a îndeplinit Isus (Iisus). El a făcut totul pentru noi și noi nu mai avem nimic de făcut, prin El suntem mântuiți, doar prin credința în  jertfa Lui și în valoarea ei expiatoare. Crucea caracterizează viața lui Isus (Iisus), noi am scăpat de cruce prin faptul că El a murit pentru noi și în locul nostru. Dacă a murit El pe cruce numai trebuie să murim și noi pe o cruce și crucea rămâne doar un simbol al jertfei făcută de Isus (Iisus). Noi suntem scutiți de cruce prin sacrificiul lui Isus (Iisus) și prin jertfa Lui noi am fost eliberați de povara propriei noastre cruci. Noi suntem oameni obișnuiți dar El a fost Fiul lui Dumnezeu, ceea ce El a putut să realizeze noi nu avem cum să obținem, deoarece noi nu suntem Fii lui Dumnezeu, în felul în care a fost El. Isus (Iisus) este Fiul lui Dumnezeu, foarte sus față de noi, Domnul sau Împăratul și noi nu trebuie decât să ascultăm de El, suntem supușii Lui și vom fi veșnic slujitorii Săi. Noi suntem pentru totdeauna recunoscători lui Isus (Iisus) pentru că a murit pentru noi și ne-a scutit pe noi să murim pentru alții. El care a murit și a înviat este foarte sus față de noi, care suntem prea umani ca să fim capabili să avem aceeași atitudine. El este Dumnezeu și noi suntem oameni, de aceea El a putut să se jertfească și noi nu putem. Uităm că Isus (Iisus) a fost om, Fiul omului, exact la fel ca și noi, tocmai pentru ca noi să putem deveni fii și fiicele lui Dumnezeu, prin nașterea din nou. Dacă Isus (Iisus), în natura Lui, a avut ceva ceea ce noi nu putem să avem, atunci Creștinismul nu are cum să se adreseze nouă, care nu am putea atinge, într-un asemenea caz, înălțimea atinsă de El. Dar nu este cazul, Isus (Iisus) a fost în toate privințele ca și noi, pentru ca și noi să fim, în toate privințele, la fel ca și El.

În a doua variantă fundamentală de înțelegere a Creștinismului, Isus (Iisus) a murit pentru noi, nu doar ca să ne scutească pe noi să murim din dragoste pentru aproapele nostru, ci cu scopul ca noi să îi urmăm exemplul și să fim gata ca și noi să ne jertfim pentru ceilalți, așa cum a făcut El. (Ioan 13; 34-35) Nu doar să fim gata să ne jertfim, la nevoie, pe o cruce, dar chiar și să o facem, în fiecare clipă, prin practicarea iubirii de natură divină, adică prin sacrificiul nostru personal pentru ceilalți. Dragostea jertfitoare este porunca nouă dată de Isus (Iisus) și aceasta este emblema Creștinismului. În această variantă, Isus (Iisus) nu a fost singurul Fiu al lui Dumnezeu, ci El doar este Cel dintâi născut dintre mai mulți frați. (Romani 8; 29) Prin nașterea din nou sau nașterea de sus, adică nașterea din Dumnezeu, noi toți devenim Fii și Fiicele lui Dumnezeu, prin aceea că Duhul Sfânt al lui Dumnezeu, ne regenerează spiritual, ne naște din nou, locuiește în noi, așa cum a locuit și în El. Fiecare din noi, este născut sau născută din Dumnezeu, adică este născut sau născută, ca și Isus (Iisus) din om, dar și, prin nașterea din nou, din Dumnezeu. Toți suntem fii și fiicele lui Dumnezeu în același fel și de aceeași calitate ca și Isus (Iisus), iar  El este doar fratele nostru mai mare, nu este Stăpânul nostru, sau Regele nostru. În măsura în care Isus (Iisus) este văzut ca și un Împărat și noi suntem împărați și nu supușii Împăratului, deoarece noi suntem moștenitorii Împărăției lui Dumnezeu și prin aceasta prinții acestei Împărății, nu slujitorii ei. De fapt, toți inclusiv Hristos este un slujitor în Împărăția lui Dumnezeu, căci a ne iubi și sluji dezinteresat unii pe alții este principiul fundamental al Împărăției. (Romani 8; 29)  Toți suntem dumnezei, prin nașterea din Dumnezeu, dar nu fără El, ci doar împreună cu El. (Ioan 15; 4-5) Noi trebuie să trăim și, la nevoie, trebuie să fim gata să și murim, așa cum a trăit și așa cum a murit Isus (Iisus), adică din dragoste pentru aproapele nostru. Acesta este un angajament și o implicare radicală, în practica relațiilor umane, aceasta este porunca nouă, dată de Isus (Iisus), aceasta este esența și, în același timp, sensul învățăturilor Lui. Lipsa noastră de anvergură spirituală nu anulează standardele lui Dumnezeu. Este vorba despre o înălțime amețitoare, dar este fundamentată pe o temelie adâncă, la fel ca și  eternitatea.  

Prima variantă fundamentală de Creștinism, eu aș numi-o Creștinism populist, iar pe cea de a doua variantă aș denumi-o Creștinism spiritual. Diferențele sunt uriașe. Cu toate că în ambele variante Isus (Iisus) și învățăturile Lui joacă un rol foarte important, totuși în ceea de-a doua variantă crucea lui Isus (Iisus) este însoțită de crucea noastră. (Luca 9; 23) În cazul nostru, nu este vorba despre faptul concret de a muri pe o cruce, chiar dacă acest fapt nu este imposibil sau exclus, ci este vorba despre lepădarea de sine, renunțarea la egoismul personal și de a duce crucea sau destinul nostru lumesc, cu dragoste de Dumnezeu și de oameni, așa cum a făcut și El. Crucea noastră contribuie la mântuirea celor din jurul nostru, nu prin aceea că noi murim pentru păcatele lor, ci prin aceea că noi, prin dorința noastră de jertfire de sine, pentru ei, permitem ca ei să poată vedea în noi, crucea lui Hristos. Noi suntem ferestrele prin care se poate vedea Cerul și pe unde Hristos luminează lumea. Prin crucea noastră strălucește crucea lui Hristos, în viețile celor din jurul nostru. Prin jertfa noastră, noi facem vizibilă crucea lui Isus (Iisus) în viețile oamenilor, transformăm în realitate învățăturile Lui. Ori de câte ori ne prezentăm ca având calitatea de Creștini dar nu respectăm porunca nouă, pe care a dat-o El, aceea de a ne iubi unii pe alții așa cum ne-a iubit El,  tot de atâtea ori, obturăm accesul oamenilor la El. Isus (Iisus) a murit pentru păcatele noastre, dar păcatele noastre rămân, dacă nu suntem și noi gata să murim pentru aproapele nostru, la fel ca și Isus (Iisus). Isus (Iisus) ne deschide drumul către Dumnezeu, dar dacă nu ajungem la El, dacă nu suntem ca și El, drumul acesta nu ne duce la țintă. Isus (Iisus) ne iartă păcatele pentru ca și noi să ajungem să nu mai păcătuim, nu ne iartă păcatele pentru ca noi să putem păcătui liniștiți, netulburați, fără să ne preocupăm de păcatele noastre. Nimeni nu poate să nu păcătuiască dacă nu își înlocuiește natura umană cu natura divină și dacă nu se ghidează după cerințele acestei noi naturi. Natura umană nu dispare, ea se transfigurează se modifică, influențată de natura divină cu care conviețuiește, cu care se contopește.

O cunoștință de-a mea îmi spunea că a cere unui om să se jertfească pentru ceilalți, la fel cum s-a jertfit și Isus (Iisus) este absurd, deoarece cum poți să mori pentru alții și să lași proprii tăi copiii fără tată pământesc. Cu toate acestea, Isus (Iisus) a spus că oricine își iubește părinții sau copiii, mai mult decât pe El, nu este vrednic de El.

37 Cine iubeşte pe tată ori pe mamă mai mult decât pe Mine nu este vrednic de Mine; şi cine iubeşte pe fiu ori pe fiică mai mult decât pe Mine nu este vrednic de Mine.

38 Cine nu-şi ia crucea lui şi nu vine după Mine nu este vrednic de Mine. (Matei 10; 37-38)

Acesta este ”scandalul” și ”nebunia” crucii lui Hristos, legăturile spirituale sunt considerate mai importante decât legăturile firești.  Cu toate acestea, cine își iubește viața pământească, mai mult decât iubește învățăturile lui Isus (Iisus) riscă să rateze ținta vieții veșnice.

39 Cine îşi va păstra viaţa o va pierde; şi cine îşi va pierde viaţa pentru Mine o va câştiga. (Matei 10; 39)

31 Atunci au venit mama şi fraţii Lui şi, stând afară, au trimis să-L cheme.

32 Mulţimea şedea în jurul Lui, când I-au spus: „Iată că mama Ta şi fraţii Tăi sunt afară şi Te caută.”

33 El a răspuns: „Cine este mama Mea şi fraţii Mei?”

34 Apoi, aruncându-Şi privirile peste cei ce şedeau împrejurul Lui: „Iată”, a zis El, „mama Mea şi fraţii Mei!

35 Căci oricine face voia lui Dumnezeu, acela Îmi este frate, soră şi mamă.” (Marcu 3; 31-35)

În N.T. se vorbește, de fapt, despre a purta crucea lui Hristos, prin a ne purta propria noastră cruce și a purta și sarcinilor altora.

2 Purtaţi-vă sarcinile unii altora şi veţi împlini astfel legea lui Hristos.

Putem fi Creștini în două feluri, din motive egoiste și din altruism. Suntem Creștini, din motive egoiste, când ne dorim pentru noi, gândindu-ne numai la noi și la familiile noastre, binecuvântările lui Dumnezeu. Noi avem nevoie de ajutor și îl cerem de la Dumnezeu și nu este nimic rău în aceasta, dar, în același timp, dacă ne concentrăm mai ales asupra a ceea ce vrem noi să primim și nu, în primul rând, asupra a ceea ce dorim să oferim, devenim închiși în propria noastră credință, suntem Creștini pentru că așteptăm să ni se ofere beneficii, în urma credinței noastre. Suntem Creștini din interes, suntem Creștini egoiști, preocupați cu precădere de eul nostru. Nici chiar viața veșnică nu trebuie privită ca un beneficiu câștigat în urma credinței noastre, căci viața veșnică nu ni se dă pentru că o cerem ci pentru că suntem pregătiți pentru ea. Trebuie să căutăm mai întâi Împărăția lui Dumnezeu și neprihănirea ei, care constă în lepădarea de sine, lepădarea de egoismul personal, înnăscut în fiecare din noi și după aceea toate celelalte lucruri ni se vor da pe deasupra.

33 Căutaţi mai întâi Împărăţia lui Dumnezeu şi neprihănirea Lui, şi toate aceste lucruri vi se vor da pe deasupra. (Matei 6; 33)

Ceea ce spun eu este că formele de Creștinism populist, promovate de către Bisericile instituționale, sunt foarte diferite de esența învățăturilor lui Isus (Iisus). Nu suntem chemați la a beneficia doar de jertfa lui Isus (Iisus) pe cruce, ci suntem chemați să fim ca și El, să dobândim aceeași putere de jertfire personală. Cine spune că îl urmează pe Hristos, trebuie să trăiască și el sau ea, așa cum a trăit Isus (Iisus) și aș adăuga eu, să fie gata să și moară cu același gând cu care a murit Isus (Iisus), căci nu este dragoste mai mare, decât să moară cineva pentru prietenii săi.

6 Cine zice că rămâne în El trebuie să trăiască şi el cum a trăit Isus. (1 Ioan 2; 6)

13 Nu este mai mare dragoste decât să-şi dea cineva viaţa pentru prietenii săi. (Ioan 15; 13)

Este adevărat că viața de fiecare zi nu este construită după acest principiu, în existența noastră cotidiană fiecare om trebuie să se îngrijească de sine, căci altfel, nimeni, în afară de Dumnezeu, nu se va îngriji de el sau de ea. Din acest motiv, avem nevoie de o formă de extindere de orizonturi, adică trebuie să privim lumea din cele două perspective, în același timp, atât din perspectivă pământească, cât și din perspectivă spirituală. Comparația dintre cele două nivele de existență, ne ajută să vedem mai bine, atât neîmplinirile, generate de principiile vieții pământești, cât și valoarea și frumusețea spirituală și morală a Împărăției lui Dumnezeu. Noi, de fapt, trăim la intersecția dintre două lumi și fiecare decizie pe care o luăm este ca un fel de cruce pe care este sfâșiată substanța și consistența lumii, în care trăim, dar și natura noastră umană. Pentru deciziile noastre și pentru dozajul fiecăreia dintre cele două realități, care își au tangența în conștiințele noastre, nu putem fi judecați decât de Dumnezeu, deoarece El este acela care face prezentă, în viețile noastre, Împărăția Sa și racordul dramatic al acesteia la neliniștile noastre existențiale. Viața însăși îmbracă forme diferite, pe care noi le putem percepe în magnetismul ireconciliabil pe care îl exercită asupra noastră constrângerile materialității dar și în momentele de eliberare sufletească, generate de exuberanța și extazul atingerilor mentale îndreptate asupra unui univers, care ne trimite rezonanțele sale sub forma unor trăiri netransmisibile. Eu consider că adevărurile conținute de învățăturile lui Isus (Iisus) se reflectă mult mai bine într-o eliberare de dogmatism și o transfigurare, prin grația complexității spiritualității umane, a tot ceea ce se poate atinge cu ochiul, în ceea ce se poate atinge doar cu sufletul, căci fără dragostea de frumos a ființei umane, nu poate exista nici iubirea de Dumnezeu. Cred că fără a deveni ființe spirituale, adică fără a lăsa cerul înstelat să ne traverseze, în mișcarea sa atotcuprinzătoare și să ne semene liber visele, ca niște semne din altă lume, ne rezumăm la un Creștinism de paradă, la un ritualism plicticos, care ne închide în ordinea rigidă, matematică a realității unde nu există formula dragostei. Chemarea unei alte lumi, mai frumoasă și mai bună se măsoară cu stringența impulsului determinat de necesitatea imediată, care contrazice valorile spirituale, dar care prin aceasta își arată limitările. Împărăția lui Dumnezeu este de dorit tocmai pentru că lumea noastră este plină de justificări ale urâtului, de rupturi în amploarea seninătății orizontului.

Cele două forme fundamentale de Creștinism expuse sunt separate de linia de demarcație impusă de instituțiile bisericești. Ele au construit un Isus (Iisus) departe de noi, ”în Ceruri,” atunci când El este baza oricărei speranțe durabile. Aceste instituții l-au înălțat pe Isus (Iisus) la un nivel la care să nu îl putem ajunge, căci orice realitate tangibilă exclude intermedierile. Cu toate acestea Isus (Iisus) locuiește în noi și dacă nu se află în noi, atunci nici noi nu ne aflăm în El, suntem străini de El și El va spune că niciodată nu ne-a cunoscut. (Matei 7; 22-23) Poate că noi credem că l-am cunoscut, dar ce folos dacă El va spune că nu ne cunoaște. Putem să cunoaștem despre Isus (Iisus) din Biblie, din istorie, din predicile ținute în instituțiile bisericești, dar aceasta nu însemnă că îl cunoaștem pe El, ci doar că avem unele cunoștințe despre El. Dacă cunoaștem despre El, nu înseamnă că îl cunoaștem pe El, în mod personal. Îl cunosc pe președintele S.U.A. din emisiunile televizate, dar el nu mă cunoaște pe mine și deci noi doi nu ne cunoaștem. La fel se întâmplă cu Isus (Iisus), avem nevoie de o cunoaștere personală, spirit către spirit, minte către minte. Relația de prietenie cu Dumnezeu este bazată pe adeziunea la principiile Lui, dar aceasta înseamnă să fim gata să trăim și să murim ca și El, din propria convingere. După ce am aflat cum înțelege Dumnezeu existența noastră rămâne să ne punem întrebarea dacă noi suntem gata să acceptăm această nouă treaptă de existență, în care lucrurile se află în deplină armonie. Nimeni nu poate să răspundă la această întrebare în locul nostru și nimeni nu ne poate obliga la un anumit răspuns. Cine vrea să îl urmeze pe Isus (Iisus) trebuie să își crucea sa în fiecare zi și să îl urmeze. (Matei 10; 37-38) Nu există Creștinism autentic fără cruce și crucea lui Isus (Iisus) nu ne scutește de crucea noastră, ci ne dă doar un exemplu de ceea ce înseamnă să ne purtăm crucea. Acest exemplu a fost urmat de apostoli, care și ei, unii din ei, au sfârșit murind din dragoste spirituală pentru prietenii lor.